N-ai ce. Generații diferite,gânduri diferite. Tu stii foarte bine ce e mai bine pentru tine si ce vrei sa faci. Unii poate vor o cariera,sau cat de cat un trai asigurat înainte de a avea un copil. Eu sincer mi s-a luat de căcaturi de genu "pe vremea mea". Pe vremea lor,majoritatea nu știau altceva decât sa faca copii.
În urma unui proces anevoios de divorț, care s-a soluționat abia recent, instanța de judecată a luat o decizie și cu privire la domiciliul copiilor Claudiei Pătrășca Ce spune despre tine poziția în care dormi. Tipul de personalitate pe care îl poți avea. Catine.ro. Una dintre surorile implicate în incidentul cu părintele
ce imi dicteaza sufletul. Refren : Mi'aduc aminte lucruri care nu le pot exrpima'n cuvinte O imagine, un univers format doar din noi doi Lumea peste acum cad ploi de amintiri Cuvinte, atingeri, priviri. Acum incetul cu incetul am realizat ca tot ce mi'a ramas de la tine sunt 2 poze si o bricheta aruncate intr'un sertar undeva
Un câine a fost salvat duminică de pompieri, care s-au urcat cu o scară până la etajul I al unui bloc din municipiul Sibiu, unde, în exteriorul unui balcon, animalul fusese blocat din cauza unei lese cu care era legat, în timp ce proprietarii nu erau acasă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina
Ce mi-a ramas de la tine „Senden Bana Kalan" - „Ce mi-a rămas de la tine" - Film turcesc Özgür (personajul interpretat de către Ekin Koç), un băiat tânăr care și-a pierdut părinții în copilărie, este moștenitorul averii bunicului său, dar cu o singură condiție. Va trebui să trăiască o vreme într-un sat, altfel averea va fi donată în scop caritabil.
vRLtpuc. După ce "şi-a pierdut buletinul", Smiley a rămas şi fără telefonul mobil. Artistul a povestit, pe contul său de socializare, că se afla într-un restaurant din Berlin când i-a fost furat telefonul mobil, de un bărbat care venise să cerşească. "Toată lumea mă întreba cum mi s-a furat
Threads tagged with: ce mi-a ramas de la tine. Show Threads. Show Threads ; Show Posts ; Post Time. Post Time ; Author ; Subject ; Descending. Descending ; Ascending ; 5 per page. 5 per page ; 10 per page ; 15 per page ; 20 per page
REFREN:Ce-a mai ramasCe-a mai ramasO lacrimaCe-a mai ramas din iubirea noastraA mai ramas o lacrima..Ma uit la ceas mereuDar timpul trece greu,Si
Caut semnul/ ratacit, singurul gaj ce mi-a ramas/ de la tine./ Si iadul e cert". In asemenea versuri sunt prezente doua spirite: cel al lui Eugenio Montale si al traducatorului sau, Ilie Constantin. Editura Paralela 45. www.edituraparalela45.ro .
Un câine a fost salvat duminică de pompieri, care s-au urcat cu o scară până la etajul I al unui bloc din municipiul Sibiu, unde, în exteriorul unui balcon, animalul fusese blocat din cauza unei lese cu care era legat, în timp ce proprietarii nu erau acasă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina
ce mi a ramas de la tine