Sfântul Botez, Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie sunt tainele de bază ale Bisericii Ortodoxe care asigură mântuirea credincioşilor noştri. Şi dacă Botezul este "uşa Tainelor" , iar Spovedania este numită "al doilea Botez" , Sfânta Împărtăşanie este cununa Tainelor, căci ea desăvârşeşte, uneşte direct pe om cu Dumnezeu prin Trupul şi Sângele Domnului . Ce presupun spovedania şi împărtăşania. Spovedania şi împărtăşania sunt două sfinte taine, aflate în strânsă legătură şi considerate a constitui, împreună, hrana vieţii veşnice, ce vindecă şi curăţă sufletul omului de păcate. Pe lângă participarea la Sfântul Maslu şi la Sfânta Liturghie săvârşită duminica,numită şi „Taina tainelor",credincioşii Şi cat de multe, cât de multe şi de grozave păcate, încât nici măcar nu le poți pronunţa, nu ne-a iertat nouă mărinimosul nostru Domn şi Mântuitor. Cum oare putem noi, oamenii, să ne judecăm semenii! Noi suntem simpli martori, simpli martori, părinte. Să-ţi aminteşti mereu acest lucru: simpli martori, părinte!". Spovedania curată, în duh, când uneşti cugetul cu vocea inimii, poate aduce miracole şi vindecări pe care nici nu vi le imaginaţi, pe când spovedania în parte, cea făcută sub egida bârfei, sau a destăinuirii gândului care îşi imaginează că se curăţă de balastul existenţei printr-o simplă confesiune, este un bun prilej de a te transforma în bucuria demonilor, care prin superficialitatea ta le garantează biletele la spectacolul ieftin pe care îl vei oferi. Selectii de PASTORALE la NASTEREA DOMNULUI (2015) ale ierarhilor români, din care RAZBATE DUH DE INGRIJORARE si se transmit cu gravitate AVERTISMENTE DUHOVNICESTI FATA DE INCERCARILE CARE SE PREGATESC BISERICII SI ROMÂNIEI: "Mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea - cea dintâi faptă care ne va apăra în anul următor de ÎNTUNERICUL CE SE ABATE PESTE LUME DIN TOATE PĂRŢILE, INCLUSIV PESTE ŢARA NOASTRĂ", "Doamne, nu lăsa pe nimeni să sfârtece sfântul antimis al Spovedania este o pregătire permanentă pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, dar nu spovedania formală, privită ca obligaţie pentru a ne împărtăşi, ci spovedania făcută din inimă şi cu lacrimi de pocăinţă. Adeseori, din motive independente de noi, nu ne putem spovedi de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie, adică duminică de duminică. iTCWte. Spovedania curată, în duh, când uneşti cugetul cu vocea inimii, poate aduce miracole şi vindecări pe care nici nu vi le imaginaţi, pe când spovedania în parte, cea făcută sub egida bârfei, sau a destăinuirii gândului care îşi imaginează că se curăţă de balastul existenţei printr-o simplă confesiune, este un bun prilej de a te transforma în bucuria demonilor, care prin superficialitatea ta le garantează biletele la spectacolul ieftin pe care îl vei oferi. Iar in cele din urma aceasta invatatura deformeaza Taina Pocaintei insasi pentru ca prin transformarea Tainei Spovedaniei intr-o conditie formala si, de fapt, unica conditie pentru Impartasanie, ea inlocuieste adevarata pregatire pentru Impartasanie, pregatire ce consta, dupa cum am vazut, in adevarata pocainta launtrica. Şi cat de multe, cât de multe şi de grozave păcate, încât nici măcar nu le poți pronunţa, nu ne-a iertat nouă mărinimosul nostru Domn şi Mântuitor. Cum oare putem noi, oamenii, să ne judecăm semenii! Noi suntem simpli martori, simpli martori, părinte. Să-ţi aminteşti mereu acest lucru: simpli martori, părinte!".

ce este spovedania si impartasania